Hidroizolația podurilor din beton

MATERIALE NECESARE

ISOFLEX-PU 500 Hidroizolant poliuretanic, monocomponent, care după aplicare formează membrană

PRIMER-PU 100 Amorsă poliuretanică, monocomponentă

PRIMER-PU 140 Amorsă poliuretanică, bicomponentă, pentru suprafețe cu umiditate mare

DUROCRET-PLUS Mortar pentru reparații pe bază de ciment, îmbunătățit cu rășini, armat cu fibre

FLEX PU-30 S/FLEX PU-2K Masticuri poliuretanice, pentru etanșarea rosturilor

ACCELERATOR-5000 Accelerator de întărire pentru ISOFLEX-PU 500

 

APLICAREA

Pregătirea suportului

Suportul trebuie să fie uscat (conținut de umiditate < 4%) și fără părți friabile, praf, uleiuri etc.

Reparațiile locale sau reparațiile suportului (beton, mortar de ciment, etc.) sunt realizate cu mortare pe bază de ciment, îmbunătățite cu rășini, armate cu fibre, (tip PCC R3), DUROCRET-PLUS.

Orice fisuri din suport trebuie să fie sigilate cu masticurile poliuretanice FLEX PU-30 S sau FLEX PU-2K.

 

Amorsarea suportului

Suportul se amorsează cu produsul poliuretanic monocomponet PRIMER-PU 100, atunci când materialele utilizate pentru nivelarea acestuia s-au uscat (umiditate < 4%). Amorsa se aplică uniform pe toată suprafața, cu pensula, rola sau prin pulverizare.

Consumul amorsei poliuretanice PRIMER-PU 100: 200-300 g/m².

În cazul în care suportul are o umiditate mai mare de 4%, se utilizează amorsa poliuretanică bicomponentă PRIMER PU-140 adecvată pentru suprafețe cu umiditate mare și nu amorsa PRIMER PU-100.

Consum de PRIMER-PU 140: 200-250 g/m².

 

Aplicarea hidroizolantului poliuretanic, lichid, care formează membrană, ISOFLEX PU-500

Hidroizolantul poliuretanic ISOFLEX PU-500 se aplică cu rola, pensula sau prin pulverizare în trei straturi. Primul strat se aplică la 2-3 ore de la aplicarea amorsei PRIMER-PU 100 și cât timp acesta este lipicios. Stratul al doilea se aplică transversal pe primul după 8-24 ore în funcție de condițiile meteorologice. Stratul doi ar trebuie să aibe culoare difertă față de primul, pentru a avea control asupra aplicării și a ne asigura că toată suprafața a fost acoperită. Stratul trei se aplică după 8-24 ore față de stratul doi. Cât timp stratul trei este proaspăt, se presară pe suprafața acestuia nisp de cuarț (0.4-0.8mm) pentru a se obține o suprafață finală antiderapantă.

ISOFLEX-PU 500 poate fi aplicat, de asemenea, cu adaos de ACCELERATOR-5000. ACCELERATOR-5000 este un accelerator de întărire special pentru ISOFLEX-PU 500, care permite acestuia să fie aplicat la temperaturi scăzute sau în straturi mai groase. De asemenea, crește tixotropia și rezistența mecanică a ISOFLEX-PU 500.

Consumul total de ISOFLEX PU-500 este 2.3-2.5 kg/m² în funcție de suport.

După 7 zile de la aplicarea ISOFLEX-PU 500 acesta se acoperă cu covor asfaltic.

După întărire, membrana de ISOFLEX PU-500 asigura aderența necesară pentru covorul asfaltic. Amorsa asfaltică pe bază de benzină, etc. trebuie evitată.

 

OBSERVAȚII

  • ISOFLEX-PU 500 se aplică atunci când temperatura mediului ambiant este de minim +5◦C, iar temperatura suportului este mai mare cu minim 3 grade decât punctul de rouă. Temperatura maximă de aplicare este +35◦C. O temperatură scăzută poate întârzia întărirea, iar o temperatură ridicată poate accelera întărirea.
  • Consumul maxim de ISOFLEX-PU 500 pe strat nu trebuie să depăsească 750 g/m². Prin adăugarea de ACCELERATOR-5000, consumul maxim nu trebuie să depăsească 1.25 kg/m².
  • Posibila deteriorare a covorului asfaltic (intrare în fenomenul de curgere, se datorează calității și caracteristicilor bitumului utilizat în compoziție (punctul de înmuiere) și nu are legătură cu aderența la membrana poliuretanică.
  • Consultați fișele tehnice ale produselor, înainte de utilizare.
  • Consultati instrucțiunile de utilizare în siguranță înscrise pe ambalaj.